Câteodată da, câteodată nu. Câteodată nu pot. Nu pot pur şi simplu – nu-mi place aici. Oamenii, şi vremea, şi şcoala, şi stresul. De ce trebuie să fie aşa? Nu ştiu. Aş vrea la mare. La mare în Grecia. Sau în Croaţia. Sau în Australia. Sau. Am obosit să mă gândesc la ce vreau. Şi la ce nu vreau. Nu s-ar putea oare să mă lovească măcar o dată în viaţa asta ceva neaşteptat de bun? De orice natură, dar să fie absolut. Frumos ireal. Vise. Linişte şi valuri. Măcar linişte de-aş avea. Ne spune cineva cum să ne găsim liniştea? O caut, şi de când o caut.
Nu am pace. Care-i diferenţa între a-ţi petrece şi a-ţi trăi viaţa?! Aş vrea s-o trăiesc mai mult şi s-o petrec mai puţin. Probabil atunci mi-aş găsi puţin din pacea pe care-o caut de atâta timp. Numai că, vezi tu, nimeni nu ne spune cum să trăim. Sau de unde ştim că ceea ce ne dorim e cel mai bun lucru pentru noi. Greu de spus. Greu de făcut. Greu de atins. Dar nu imposibil. Sper. Nu, nu sper. Asta mi-am ales şi vreau să cred.
