Marea dependenta

“Sunt dependenta de mare. Pentru ca inainte de a o reintalni,pun in bagajul cat Casa Poporului toate lucrurile speciale de care uit peste an. Sunt dependenta de mare. Pentru ca imi umple sufletul de bucurie, cand incerc sa o cuprind rapid, cu doi ochi.Sunt dependenta de mare. Pentru ca ador sa ma trezeasca pescarusii ei galagiosi, atunci cand soarele ii mangaie undele. Sunt dependenta de mare.Pentru ca inca sap in nisipul fin, sperand ca voi gasi o comoara ascunsa. Sunt dependenta de mare. Pentru ca adun scoicile de pe plaja ca sa le ascult cu urechea. Sunt dependenta de mare. Pentru ca nu stiu sa inot, dar m-am obisnuit sa o beau. Sunt dependenta de mare. Pentru ca saratura ei miroase in prosoape,pana ajung de unde am plecat. Sunt dependenta de mare. Pentru ca ma face haioasa cand de picioare ma prind alge puturoase. Sunt dependenta de mare. Pentru ca iarna e boema,agitata si foarte singura. Pentru ca, fiecare apus al ei mi se pare o sarbatoare. Sunt dependenta de mare. Pentru ca nu ma satur sa privesc vapoarele in departare. Sunt dependenta de mare. Pentru ca, dupa ce ma uda,am pielea mai fina.Sunt dependenta de mare. Pentru ca in preajma ei pot purta costumul si sapca de marinar fara sa se uite lumea ciudat la mine. Sunt dependenta de mare. Pentru ca imi aduna gandurile cand eu ma imprastii pe tarm, pentru ca mirosul de peste nu mai este asa enervant. Sunt dependenta de mare. Pentru ca imi face parul moale ca matasea din varful porumbului cu bob de lapte. Sunt dependenta de mare. Pentru ca imi da toata libertatea, desi timpul fuge mai iute. Sunt dependenta de mare. Pentru ca in fiecare an aman sa arunc o stica cu ravas, de teama sa nu uit vreo idee. Sunt dependenta de mare.Pentru ca nu ma cearta nimeni cand scriu cu batul printre picioarele oamenilor si nici cand imi rup hainele in tufele cu tepi. Sunt dependenta de mare. Pentru ca, adesea mi se face dor de delfinii mei veseli si de vanticelul care imi baga nisip in gura ce-o uit cascata. Sunt dependenta de mare. Pentru ca nu-i pasa nimanui unde iti arunci hainele si pentru ca ma pot stramba in toate pozele. Sunt dependenta de mare. Pentru ca de ea ma leaga cele mai fericite intamplari, cele mai pretioase amintiri. Sunt dependenta de mare. Si de fiecare suvenir marunt care m-a insotit pe drum. Sunt dependenta de mare. Iar daca as mai avea o fetita, as numi-o Marina. Sunt dependenta de mare.Pentru ca ma intregeste, pentru ca ajunsa la ea, inchid fericita usa de acasa. Sunt dependenta de mare. Pentru ca atunci cand ploua e intunecata si impulsiva. Sunt dependenta de mare. Pentru ca inainte sa o parasesc isi lipeste faramele de scoici de coatele mele, de genunchii mei zgariati. Sunt dependenta de mare. Pentru ca ea ma asteapta orice ar fi, indiferent de anotimp.Sunt dependenta de marea mea. Pentru ca ea nu se razgandeste, nu minte si nu-si schimba niciodata adresa”

 

de Andreea Caprescu

A doua zi

M-am născut în octombrie patru
dar figurez în acte născut a doua zi
am aşteptat scrisoarea de la tine
dar a venit abia a doua zi
eram sărbătorit am foarte mulţi prieteni
dar ei şi-au amintit abia a doua zi
pe masa doctorului am pus flori
dar am primit un zâmbet abia a doua zi
de câte ori vorbesc sunt o fantomă
pentru că sunt văzut abia a doua zi
cu toate-am vrut să mântui brusc
şi încă mai amân pentru a doua zi
chiar şi aceste versuri le-am scris mâine
pentru că mâine e a doua zi
a doua oară nu mai vin pe lume
însă a doua oară voi trăi.
(Ioanid Romanescu)

You and I

I do my thing and you do your thing. I am not in this world to live up to your expectations and you are not here to live up to mine. You are you. And I am I. And if by chance we find each other, it’s beautiful ♥

El

E calm, liniştit şi blând. Spre deosebire de mine, are răbdare cu oamenii. Să-i asculte, chiar dacă n-are chef sau îi dispreţuieşte. Uneori face pe nebunul, dar asta doar ca să impresioneze. Îmi place când îmi mângâie faţa şi ador când se joacă-n părul meu. Câteodată dispare fără urmă. Eu ştiu însă că se va întoarce. Ştie să ţină un secret, e cel mai de încredere prieten pe care l-am avut vreodată. Îmi ştie toate secretele, mă cunoaşte pe dinăuntru şi pe dinafară. E puţin cam sensibil la critici, dar nu e ranchiunos. L-aş iubi dacă m-ar lăsa şi l-aş îmbrăţişa dacă aş putea…

Pe el, vântul.

Bucuria absolvirii

Nu mai pot de indignare şi trebuie să scriu. Să ştiţi şi voi, măcar să vă feriţi.

Sfârşitul ultimului an de facultate. Într-un fel, te bucuri că termini, într-altul ştii că o să le duci lipsa. Colegilor cu care mergeai în pauză la o ţigare sau până la colţ să vă luaţi de mâncare. Sălii de clasă unde iarna ţi-era frig că nu mergea instalaţia de încălzire. Orelor care păreau fără sfârşit. Examenelor pentru care nu aveai niciun chef să înveţi. Holului mare… Doar de secretare nu-ţi va fi dor, asta-i clar.

Oricum, la sfârşit, că vrei, că nu vrei, accepţi să faci poze pentru albumul de absolvire.

“Noi nu inchiriem doar robele, tocile si esarfele, noi organizam evenimentul de absolvire in toate detaliile lui.
Noi stim de ce aveti nevoie pentru ca noi participam la emotia voastra, pentru ca fiecare festivitate de absolvire ne da puterea de a merge mai departe.”Curs de absolvire” sau “robe” reprezinta niste cuvinte pline de inteles pentru cei care stiu despre ce este vorba.”

Dragii mei, feriţi-vă de firma asta ca dracul de tămâie. Sunt de o neseriozitate tipic românească. Pozele de la absolvire nu le avem nici până azi, dar banii au ştiut să îi ia. Marius Ionescu cu nr. de telefon 0722228577, este un “ceva” de nedescris (mă abţin de la injurii, dar cine mă cunoaşte îmi citeşte gândurile). De doi ani de zile sun, nimic. Deşi normal ar fi fost să ne sune ei pe noi să aflăm când să mergem să ne luăm odraslele develepate sau puse pe-un CD, DVD, mama lui de DVD. De când sunt plecată din ţară, îl sun. În 2009 nu mai ştiu ce scuze avea. Sun prin vară-toamnă 2010, dânsul (adică Marius Ionescu) era prin Turcia. Februarie 2011 – chipurile are piciorul rupt şi e-n spital. Martie-aprilie 2011 – e plecat în expediţie în Austria. Sau Israel. Sau, din partea mea, s-ar putea duce şi pe Lună, atâta timp cât îşi face treaba cu seriozitate.

Dar nu. De ce să caute nişte poze de acum 2 ani de zile?! Hai, don’şoară, că asta-i culmea. Îi zic de citaţie, nu se-ngrijorează. Cheamă-mă la proces, ce. Probabil e obişnuit cu d-alde d-astea. Procese, citaţii, alea-alea. Fac parte din rutină. Ca şi excursiile, bag seama. Excursiile pe banii clienţilor prostiţi aşa, ca mine.

De cine să vă feriţi? DE EI!